Acțiunea “5S Public” din cadrul Programului ”Educație KAIZEN™ pentru România” – Buzău, 15 Octombrie 2018

Institutul Kaizen România și Asociația Kaizen Manager Club, împreună cu Primăria Municipiului Buzău organizează o nouă ediție a Acțiunii “5S Public”, în cadrul Programului ”Educație KAIZEN™ pentru România”, la Liceul Tehnologic “Costin Nenițescu” din Buzău. Demarate în 2011, aceste acțiuni s-au concretizat în evenimente complexe de aplicare a metodelor KAIZEN™ pentru îmbunătățirea relațiilor sociale la nivelul orașelor, reunind parteneri din mediul privat, administrație publică, mass media și ONG-uri.

Acțiunea “5S Public” – Sinergia Factorilor Determinanți pentru Educația Spiritului Civic

Evenimentul va fi pentru prima dată organizat și în cadrul Municipiului Buzău pe data de 15 Octombrie 2018, unde peste 500 voluntari sunt așteptați la Liceul Tehnologic “Costin Nenițescu” din Buzău pentru a descoperi beneficiile aplicării metodei 5S ca instrument de management, disponibil oricărei persoane, oricând și oriunde. Voluntarii care deja s-au înscris pentru aceasta prima acțiune „5S Public” sunt în mare majoritate elevi ai Colegiului Național Mihai Eminescu care se vor muta în săptămâna 15-19 octombrie pentru următorii doi ani în locația Liceului Tehnologic “Costin Nenițescu”, dat fiind că la Colegiul Național Mihai Eminescu se vor desfășura lucrări ample de reabilitare. Elevii vor avea alături și profesori, atât de la Colegiului Național Mihai Eminescu cât și reprezentanți de la toate unitățile școlare din municipiul Buzău, precum și reprezentanți ai mediului public și de afaceri, ONG-uri. Astfel, rezultatele se vor concretiza în organizarea și dezvoltarea unui spațiu public mai frumosmai curat, mai sigur, precum și în creșterea spiritului de voluntariat și a dezvoltării educației prin practică, respectiv a cooperării și lucrului în echipă – principiul “Learning by doing”).

De-a lungul timpului, alături de partenerii din Asociația Clean-Up Japonia, evenimentul s-a bucurat de participarea a peste 2000 de voluntari, incluzând 15 Primari și Viceprimari și 21 posturi de televiziune. Orașele în care s-a desfășurat evenimentul “5S Public” până în prezent sunt: Brașov, Timișoara, Alba Iulia, Oradea, Aiud, Cluj-Napoca, Albac, Bușteni sau Constanța.

Acțiunea “5S Public” va fi precedată în aceeași zi de o Conferință KAIZEN™, ce va avea loc în cadrul Primăriei Municipiului Buzău, începând cu ora 09:00, urmând ca de la 10:30 să demareze efectiv evenimentul în cadrul Liceului Tehnologic “Costin Nenițescu”.

Evenimentul “5S Public” din 15 Octombrie 2018 își propune instruirea unui număr reprezentativ de voluntari și participarea acestora la o acțiune de educație prin curățenie. Voluntarii beneficiază de instruire în managementul menținerii curățenieiigienei și aspectului civilizat al unui oraș.

Vă invităm să participați la acțiunile viitoare ce vor fi organizate lunar în cadrul programului “5S Public” din Buzău !

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov (ADRBI) a organizat, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Secretariatului General al Guvernului României evenimentul cu titlul „Sustenabilitatea – soluţia pentru Europa” in data de 16 octombrie 2018 in Parlamentul European.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov (ADRBI) a organizat, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Secretariatului General al Guvernului României evenimentul cu titlul „Sustenabilitatea – soluţia pentru Europa” in data de 16 octombrie 2018 in Parlamentul European.

La evenimentul organizat de ADRBI in parteneriat cu DDD, moderat de catre Consilierul de Stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu sprijinul domnului Iuliu Winkler, membru al Parlamentului European,Vice-Presedintele Comitetului de Control Bugetar si-au adus contributii:

Domnul Calin Stoica din partea Reprezentantei Permanente a Romaniei la UE,  a precizat ca preluarea Presedentiei de catre Romania a Consiliului UE va urmari stimularea dialogului pentru progresul statelor membre.

Domnul Dan Nica, membru al Parlamentului European, Vice-Presedintele Comitetului de Control Bugetar, a atras atentia in ceea ce priveste conceptul de dezvoltare durabila si sustenabilitate lipseste partea de aplicare directa si a mentionat importanta Agentiilor de dezvoltare regionala care trebuie sa fie un exemplu in aplicarea normelor de protectie a mediului si in special a eficientei energetice in proiectele cu finantare europeana.

Domnul Otav-Dan Paxino, Secretar de Stat, Ministerul Fondurilor Europene, a vorbit despre faptul ca investitiile cu fonduri europene raman o resursa pentru dezvoltarea societatii pe termen lung si faptul ca absorbtia de 20% si nivelul contractarii  proiectelor cu finantare europeana de 60% in Romania se inscriu la nivelul mediu european.

Domnul Valentin Florea, Secretar General al Asociatiei UN a Tinerilor din Romania, a subliniat rolul tinerilor in viitor prin implicarea in parteneriate pentru proiecte comune pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare durabile ale Agendei 2030.

Din partea ADRBI, doamna Claudia Ionescu, Sef Departament Promovare Regionala si Investitii a prezentat serviciile oferite de ADRBI, Strategia de dezvoltare a regiunii Bucuresti-Ilfov care se inscrie in obiectevele de dezvoltare durabila, stadiul Programului Operational Regional 2014-2020 la nivelul regiunii Bucuresti-Ilfov, cu exemple de proiecte, alocare si nivelul cotractarii pe axele prioritare ale programului.Au fost prezentate si evenimentele organizate de ADRBI in cadrul Saptamanii Europene a Regiunilor si Oraselor 2018, pentru   promovarea   la   nivel   european   si international a Programului Operational Regional (Regio), a activitatii ADRBI cat si a Regiunii Bucuresti-Ilfov, respectiv: Tasting Event din 8 octombrie la centrul de conferinte Square din Bruxelles, evenimentul din 10 octombrie “Investitii inteligente finantate din fonduri UE in regiunea BI” la sediul Reprezentantei Permanente a Romaniei la UE, atelierul in parteneriat cu alte regiuni din Europa din 11 octombrie “Tehnologii inovatoare si parteneriate in regiunile in curs de dezvoltare”  si evenimentul de promovare Regio la sediul Ambasadei Romaniei din Bruxelles din data de 11 octombrie.

Interventiile vorbitorilor din cadrul acestui eveniment au subliniat faptul ca Președinția României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019 va reprezinta o oportunitate de a direcționa în continuare Uniunea Europeana către un viitor sustenabil, România identificand ca temă de interes a acestei perioade, implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Amploarea Agendei 2030 și natura aspectelor pe care le vizează presupune un grad ridicat de coerență și coordonare a politicilor sectoriale, Romania revizuind recent Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României, in urma unui proces de consultare publica la care au participat si reprezentantii regiunilor din Romania.

Conferinţa a putut fi urmărită live, înregistrarea transmisiei, galeria foto a evenimentului se pot consulta la http://2014-2020.adrbi.ro/evenimente/16-octombrie-2018-sustenabilitatea-solutia-pentru-europa/

Urmatorul eveniment oarganizat de ADRBI la Bruxelles, cu tema “Turism si transport inteligent pentru dezvoltare durabila”, din 17 octombrie, Parlamentul European, va putea fi urmarit live la: https://www.youtube.com/watch?v=y7BWdy1HDuI

Cum să construiești un stand expozițional profesional: Roll-Up și Pop-Up Spider

Începutul de an aduce cu sine un nou sezon expozițional. Cu Roll-Up și Pop-Up Spider ai garanția că standul tău expozițional este unul profesional. Există patru dimensiuni pentru Roll-Up: 85, 100, 120, 150.

Roll-Up și Pop-Up Spider sunt cele mai vândute sisteme expoziționale. Iar dacă folosești pentru standul tău și steaguri personalizate, vizibilitatea brandului pe care îl reprezinți va fi garantată.

Pop-Up Spider este produsul care oferă cea mai mare suprafață de personalizare. Vorbim, practic, despre un perete de prezentare de dimensiuni impozante. Fie că vorbim de evenimente mondene sau sociale, lansări de produs, târguri expoziționale sau conferințe. Un Pop-Up Spider și un Roll-Up vor fi prezente mereu la loc de cinste, în completarea oricărui spațiu de prezentare.

La evenimentele mondene sau sociale, Pop-Up Spider va deveni de fapt un fundal pentru fotografiile participanților. Ceea ce înseamnă că imaginile imprimate pe produs vor rămâne mult timp în amintirea celor prezenți. Poate fi vorba de logo-uri, sloganuri sau imagini reprezentative.

Un Roll-Up cucerește la o singură privire

Ceea ce recomandă un Roll-Up în fața altor sisteme de expunere este portabilitatea ridicată și ușurința cu care poate fi folosit. Fie că vorbim de târguri expoziționale, conferințe sau prezentări de produs, Roll-Up este de nelipsit. Îl găsești, de asemenea, pe holurile unităților de cultură (teatre, biblioteci, cinematografe), în aeroporturi și în baruri sau cafenele.

Un Roll-Up se remarcă, cu siguranță, prin impactul pe care îl are în fața privitorului. Fie că afișează o imagine reprezentativă pentru brand, un produs pe care îl promovează sau pur și simplu niște date de contact. Există patru dimensiuni pentru Roll-Up: 85, 100, 120, 150.

Steagurile personalizate îți urcă afacerea pe val

Steagurile personalizate se remarcă prin eleganță și vizibilitate. Iar materialul pe care sunt imprimate sunt recunoscute pentru rezistență și durată lungă de viață. Asta face ca aceste produse să poată fi expuse atât în condiții de interior, cât și outdoor.

Noul Olympus LS-P4, in corp metalic, compact, dispune de un sistem TRESMIC si inregistrare/ redare FLAC

Un înregistrator audio compact și versatil, de o calitate foarte bună, potrivit pentru a capta audio pentru filmări video, pentru a înregistra muzică dar și multe altele.

Reportofonul PCM liniar Olympus LS-P4 captează un sunet de calitate profesională pentru înregistrări video, muzicale, interviuri și multe alte cazuri de utilizare. Corpul metalic elegant și robust al LS-P4 este suficient de mic pentru a intra în orice buzunar, în timp ce tehnologia încorporată permite înregistrarea de sunet de înaltă rezoluție oriunde v-ați afla.

Noul reportofon dispune de un sistem apreciat de 3 microfoane TRESMIC, cu un răspuns în frecvență extins pentru captarea sunetului stereo și a formatului PCM liniar 96kHZ / 24bit mai bun decât CD-ul. Nou în cadrul seriei LS și cu un mare avantaj în clasa sa este posibilitatea ca LS-P4 să înregistreze și să redea acum un format FLAC de până la 96kHz / 24bit. Acest lucru permite utilizatorilor să obțină aceeași calitate PCM, însă cu dimensiuni mai mici ale fișierelor înregistrate.

Pe lângă un player muzical încorporat de înaltă rezoluție, conectivitatea Bluetooth și funcție de normalizare audio încorporată direct în dispozitiv, LS-P4 dispune acum de funcții de editare fade-in/fade-out, precum și overdubbing, direct din meniul reportofonului și fără a fi necesară conectarea la calculator.

LS-P4 va fi disponibil în varianta pe negru incepând cu jumătatea lunii februarie 2018, la un preț recomandat de vânzare de 999 lei (TVA inclus).

Calitatea PRO și dimensiunile mici îl fac potrivit pentru o gamă variată de cazuri de utilizare

Înregistrarea și redarea sunetului de înaltă rezoluție într-un dispozitiv cu dimensiuni atât de mici: noul reportofon PCM liniar Olympus LS-P4 permite creatorilor de filme profesioniști, entuziaștilor YouTube, muzicienilor dar și altor utilizatori să se bucure de calitatea și versatilitatea sunetului pentru care seria Olympus LS este renumită – într-un design compact și robust, făcându-l partenerul ideal atunci cand eşti în mişcare.

Din numeroasele cazuri de utilizare, unul particular și de mare interes este realizarea de filme: în combinație cu cele mai recente modele de camere Olympus, precum cele cu capabilitate 4K, cum ar fi OM-D E-M1 Mark II și OM-D E-M10 Mark III sau abia lansatul Olympus PEN E-PL9, reportofonul LS-P4 este dispozitivul perfect pentru a realiza videoclipuri profesionale de călătorie, documentare, evenimente, nunți sau muzică cu sunet de înaltă rezoluție sau pentru a crea un sunet excelent pentru videoclipurile postate pe YouTube.

Captarea sunetului de înaltă rezoluție, prin cea mai recentă tehnologie

Având un spectru de frecvență cuprinzător între 20Hz-20kHz, sistemul încorporat de trei microfoane TRESMIC asigură o captare a sunetului stereofonic bogată – indiferent de mediul în care LS-P4 este folosit.

Când sunetul devine puternic, intră în joc capabilitatea de a gestiona nivelul de presiune a sunetului (SPL) până la 120dB, fără tăiere, precum și noul sistem de 2 microfoane cu atenuarea zgomotului. Dacă o înregistrare a fost făcută la un nivel prea jos, funcția de normalizare încorporată direct în dispozitiv permite creșterea volumului de înregistrare fără distorsiuni – acum valabil și pentru înregistrări în format MP3.

Comparativ cu dispozitivele anterioare din seria Olympus LS dar și cu multe alte dispozitive de înregistrare din clasa sa, LS-P4 are un nou format de înregistrare cu un avantaj important în mânecă. Este unul dintre primele reportofoane PCM liniare compatibile cu înregistrarea FLAC: datorită unei rate de compresie mai bune, utilizatorii pot atinge o rată de eșantionare aproape perfecta a sunetului înregistrat de până la 96 kHz / 24 biți, cu dimensiuni ale fișierelor cu până la 30% mai mici și un timp de înregistrare mai lung față de formatele PCM sau WAV. Dacă este necesar, înregistrările pot fi salvate, desigur, în format PCM, WAV sau MP3.

Redarea muzicii, caracteristici suplimentare și accesorii

Pe lângă memoria internă de 8 GB, modelul LS-P4 dispune de o opțiune de stocare pe card extern de tip Micro SD și de un port USB. Olympus LS-P4 este echipat cu un modul Bluetooth pentru conectivitate fără fir la alte dispozitive. Acest lucru este folositor atunci când utilizați reportofonul ca un player muzical (acum și pentru fișiere FLAC de înaltă rezoluție) cu redare pe căști sau boxe prin Bluetooth.

Pentru o flexibilitate suplimentară, reportofonul este prevăzut cu un locaș pentru trepied. LS-P4 poate fi, de asemenea, conectat la diferite camere sistem, cum ar fi modelele Olympus OM-D, utilizând un adaptor hot-shoe și un cablu.

Numele companiei și al produselor specificate în această versiune sunt mărcile comerciale sau mărcile comerciale înregistrate ale fiecărei companii.

Specificațiile produsului pot fi modificate fără notificare.

Verificați site-ul Olympus la www.olympus.ro/audio pentru cele mai recente specificații.

Adona a pregatit deja selectia de cadouri pentru Valentine’s Day

Adona.ro, cunoscutul magazin online de genti si accesorii pentru femei si barbati, intampina sarbatoarile dragostei din luna februarie, Valentine’s Day si Dragobete, cu o categorie de idei cadouri adaptata nevoilor publicului.

Cu prilejul sarbatorilor Valentine’s Day si Dragobete, Adona vine din nou anul acesta in intampinarea clientilor sai cu sugestii de cadouri potrivite pentru aceste ocazii. In categoriile destinate Idei cadouri femei si Idei cadouri barbati, pe site-ul www.adona.ro sunt disponibile peste o suta de cadouri femei si barbati printre care clientii Adona gasesc cu siguranta cele mai potrivite variante pentru ceea ce au nevoie.

Pentru ca 80% dintre clientii care comanda produse pe site-ul adona.ro sunt femei, barbatii pot fi siguri ca regasesc pe Adona o selectie cu cele mai potrivite cadouri femei pentru aceste sarbatori speciale.

De foarte multa vreme, pe Adona.ro, noutatile in materie de produse apar cu fiecare saptamana nou inceputa, tocmai pentru a oferi fanilor brandului diversitate, dar si ocazia de a beneficia mereu produse de actualitate. Cu doar cateva zile inainte de Valentine’s Day, in categoria Idei cadouri au aparut deja produse noi din categorii precum: ceasuri dama si barbati, portofele dama si portofele barbati, dar si seturi cadou.

Categoria de Idei cadouri a fost construita in functie de cererea clientilor Adona. Pentru ca au avut garantia calitatii produselor si a livrarii, dar au beneficiat si de rapiditatea si gratuitatea expedierii, fanii brand-ului Adona au comandat din ce in ce mai mult produse de pe Adona.ro cu scopul de a le oferi cadou.

In luna februarie reducerile continua pe site-ul adona.ro atat in categoria Idei cadouri, cat si in restul paginilor cu genti si accesorii destinate femeilor si barbatilor. Indragostitii pot gasi pe site o gama larga de idei de cadouri pe care sa le ofere persoanelor iubite cu ocazia Sf. Valentin sau Dragobete.

Conferință de presă prilejuită de primirea, în comodat, din partea Fundației „Dignitas”, a unor valoroase obiecte de patrimoniu

Muzeul Naţional de Istorie a României organizează joi, 8 februarie 2018, începând cu ora 15:00, la sediul său din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium, o conferință de presă prilejuită de primirea, în comodat, a unor valoroase obiecte de patrimoniu, din partea Fundației „Dignitas”.

Printre acestea se numără Stema Regală a României (epoca Regelui Carol I, exemplar oficial, cca. 1890), două afișe – „Unirea țărilor surori” din 1930, „Eroii Războiului de Independență (afiș comemorativ, cca. 1938) -, o fotografie de panou cu membrii Senatului României la 1900, Diploma emisă de Societatea „General Praporgescu” la începutul sec. XX, pentru glorificarea eroilor români din timpul Primului Război Mondial, Hrisovul de întemeiere a Societății culturale „Vrancea” , sub patronajul Reginei Maria, cu semnăturile olografe ale membrilor fondatori (1925).

Conferința de presă va fi susținută de domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, Domnul Alexandru Bartoc, Președintele Fundației Culturale „Bartoc” și reprezentanți ai Fundației „Dignitas”.

„Prin programul permanent al Fundației Dignitas, intitulat Recuperări istorice, ne-am propus să recuperăm, la nivelul conștiinței publice românești, demnitatea românilor, ca cetățeni și ca națiune, prin susținerea procesului de cunoaștere și asumare a istoriei naționale de către publicul larg. Piese cu valoare identitară din colecția noastră sunt deja oferite în custodie la muzee naționale, unde sunt accesibile copiilor, tinerilor și educatorilor.” – Sandu Staicu, Președinte.

Nu este prima dată când Fundația „Dignitas” oferă, în comodat, Muzeului Național de Istorie a României, piese importante de patrimoniu. În 2013, muzeul a primit spre păstrare și valorificare, pe o perioadă de cinci ani, „Arborele genealogic al tuturor statelor Europei şi al suveranilor ei, 1889. Dedicat suveranilor actuali”, care a fost expus în cadrul proiectului „Exponatul lunii”. Perioada de comodat a excepționalului obiect va fi prelungită, de asemenea.

Muzeul Naţional de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. În prezent, muzeul deţine un bogat patrimoniu (incluzând peste 750.000 piese, un număr care sporeşte anual şi între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecţii: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărţi, metal, armament şi echipament, textile şi mobilier.

Idei de cadouri de la 3gifts pentru colegii de serviciu

In societatea in care traim, cadourile reprezinta poate cele mai importante elemente care ne ajuta sa ne conectam cu ceilalti, sa socializam, sa ne aratam aprecierea si recunostinta. Primim si oferim cadouri cu diverse ocazii, insa uneori poate fi destul de dificila alegerea cadoului potrivit pentru anumite persoane.

Un asemenea context presupune un proces de selectie ceva mai laborios, in special atunci cand vine vorba de a face un cadou special unui coleg sau unei colege de la serviciu. In astfel de cazuri, preferintele si gusturile personale nu sunt tocmai bine cunoscute. Din aceste motive, cele cateva recomandari venite din partea reprezentantilor magazinului online 3gifts.ro sunt mai mult decat utile. Iata despre ce este vorba:

Cadouri haioase pentru cei cu un simt al umorului mai dezvoltat

La nivelul oricarui colectiv, inclusiv la locul de munca, exista diverse categorii de persoane. Dintre acestea se remarca cei cu un simt al umorului mai dezvoltat, persoanele care sunt aproape tot timpul in centrul atentiei si care reusesc sa binedispuna pe toata lumea.

Cu siguranta o atentie din categoria cadouri haioase este cea mai potrivita alegere pentru o asemenea persoana. Alternativele sunt numeroase, iar cei aflati in cautarea unui asemenea cadou pot gasi idei multiple chiar in cadrul site-ului www.3gifts.ro.

Cadouri personalizate – o varianta care atrage atentia oricui

Atunci cand se petrece o treime din zi la locul de munca, de obicei in cadrul aceluiasi spatiu – biroul – cateva note personale sunt binevenite. Mai exact, este vorba de personalizarea spatiului de lucru cu elemente specifice, cu detalii agreate si alese de fiecare angajat in parte.

Intr-un asemenea context, alegerea unui cadou personalizat pentru un coleg/o colega de serviciu este cea mai buna optiune. Poate fi vorba despre un set personalizat cu pix, stilou si agenda, de o cana personalizata cu numele/zodia/o fotografie relevanta, sau chiar de un mouse pad personalizat. Oricare dintre aceste optiuni, dar si altele, pot fi gasite in cadrul aceluiasi site www.3gifts.ro.

Cadouri practice cu care nu ai cum sa dai gres

Sugestiile celor de la 3gifts.ro continua cu stilul cadourilor practice. Aici se inscriu o varietate de optiuni: poate fi vorba de o rama foto, de un set de cutite, un uscator de haine, o baterie externa pentru smartphone si multe alte lucruri utile. In situatia in care nu se cunosc exact preferintele persoanei care urmeaza sa primeasca respectivul cadou, a merge pe ideea unui cadou practic este cea mai la indemana solutie.

Ceva pentru casa, ceva util pentru birou, ceva care sa aduca pur si simplu o amintire placuta despre un moment special este rezultatul final de care va avea parte destinatarul cadoului.

Insumand toate aceste idei, devine evident faptul ca e mult mai avantajos sa se achizitioneze un cadou chiar de la cei care au oferit si recomandarile. Gasirea cadoului potrivit poate fi o provocare, insa nu si in acest caz. In cadrul site-ului www.3gifts.ro pot fi gasite atat cadouri haioase, cat si cadouri personalizate, cadouri practice si utile pentru colegi de serviciu, rude, apropiati si nu numai.

Economia Mondiala in anticiparea inovatiilor in anul 2018

Realitatea ne demonstreaza faptul ca ratele de crestere a economiei in tarile dezvoltate nu depasesc un procent si se apropie de zero.

Potrivit noilor stiri a mai multor cercetatori occidentali, lipsa inovatiilor tehnologice revolutionare este unul dintre principalele motive pentru stagnarea pe termen lung a economiei mondiale.

In ultimii 25 de ani, de la inceputul revolutiei digitale (internet si comunicatii mobile), nu au mai existat descoperiri tehnologice semnificative, care sa afecteze in mod fundamental economia. Dimpotriva, inovatiile sunt impartite in noi inventii, mai mici, in domenii deja descoperite de IT, cum ar fi: crearea de noi platforme online, jocuri video, mesagerie instant, aplicatii, imbunatatirea caracteristicilor calitative ale link-urilor, etc.

Conform noilor stiri economice din SUA, cea mai „inovatoare “companie pentru anul 2018 a fost declarata ca fiind Apple pentru domeniul IT. Aceasta se situeaza in top 12 cele mai mari companii.

Tehnologia poate sa puna economia mondiala pe picioare?

Toate aceste inventii tehnologice pot schimba cu ceva situatia economica tulburatoare? Raspunsul este evident – nu. Toate acestea sunt prea mici in comparatie cu descoperirile tehnologice revolutionare care au avut loc in ultimii 150 de ani, cum ar fi inceputul erei auto, descoperirea energiei atomice, explorarea spatiala etc.

Mai mult, a devenit evident faptul ca etapa a treia a revolutiei tehnologice (cea digitala) a avut un impact mult mai mic asupra nivelului de bunastare a societatii occidentale decat cele de dinainte. Pentru rezidentii din tari precum Statele Unite, Europa de Vest, Japonia, nivelul veniturilor nu a crescut in ultimii 30 de ani si, in unele locuri, a scazut.

In ceea ce priveste inceputul revolutiei stiintifice si tehnologice, care include ingineria genetica si imprimanta 3D, este inca neclar daca acesta va ridica nivelul de bunastare si va aduce mult asteptata dezvoltare economica. In viata reala, exista doar o aprofundare care te duce la capatul logic al celei de-a treia revolutii, a erei digitale, in ciuda faptului ca cele mai importante realizari in acest domeniu au fost deja facute. Cele mai recente date despre vanzarile Apple indica faptul ca saturatia pietei cu smartphone-uri si tablete este aproape atinsa. Este demn de remarcat ca epoca celei de-a doua revolutii industriale, bazata pe petrol si materii prime, este departe de a fi completata.

Din ce in ce mai multi economisti si istorici se gandesc la faptul ca dezvoltarea progresiva a economiei occidentale la sfarsitul secolului XX, a devenit o zona virtuala, adica pe Internet.

In filmul clasic al lui Stanley Kubrick “2001: O Odisee spatiala” (creat in 1968), se arata cum la inceputul secolului XXI, pamantenii au cucerit spatiul solar aproape in totalitate. De fapt, putini s-au indoit de acest lucru. Insa astazi, dupa aproape o jumatate de secol, putem vedea degradarea americana NASA si, in general, esecul Occidentului in domeniul industriei.

Pana de curand a fost recunoscut faptul ca utilizarea computerelor, a telefoanelor inteligente, a email-ului si a Internetului nu numai ca vor schimba viata de zi cu zi, ci vor spori si productivitatea economiei si, in consecinta, nivelul de bunastare.

Cu toate acestea, realitatea s-a dovedit a fi oarecum diferita. Economia globala nu a reusit sa se redreseze dupa criza financiara din 2008.

Conferinta GDPR – Andreea Manolache, Accace – Cartografierea prelucrarilor de date cu caracter personal

Andreea Manolache, Senior Associate Accace Romania vine ca speaker la conferinta Conferinta GDPR – noile reglementari si modalitati de punere in aplicare, din 15 martie 2018. Avocat cu o experienta de peste 14 ani, cu expertiza in corporate M&A, dreptul muncii si imigrare, drept comercial, data protection, Andreea va discuta despre cartografierea prelucrarilor de date cu caracter personal: cadru general, notiune si aplicabilitate; obligatii legale ale Operatorului; avantajele pastrarii evidentei.

“Incepand cu 25 mai 2018, toti operatorii din sistemul public, persoanele imputernicite de operatori, precum si operatorii din sistemul privat cu mai mult de 250 angajati vor avea obligatia de a cartografia prelucrarile de date cu caracter personal efectuate. Aceasta obligatie este prevazuta de art. 30 din Regulament.

Obligatia de cartografiere este necesara si in cazul in care prelucrarea pe care o efectueaza operatorul este susceptibila de a genera un risc pentru drepturile si libertatile persoanelor vizate, prelucrarea nu este ocazionala sau prelucrarea include categorii speciale de date sau date cu caracter personal referitoare la condamnari penale si infractiuni.”, spune Andreea Manolache

Afla mai multe despre cartografierea prelucrarilor de date cu caracter personal la conferinta GDPR. Inscrie-te in pagina evenimentului.